Municipiul Iași va găzdui, în perioada 10 – 11 august 2026, cea de-a XX-a ediție a Conferinței Internaționale „România și Românii oriunde s-ar afla. Vitraliu – Educație, Cultură, Istorie, Eroine și Eroi. Cunoaștere, Educație, Recunoaștere, Cultură și Istorie”, organizată de Uniunea Internațională a Femeilor Române pentru femeile lumii, familiile, tinerii și susținătorii lor (UNIFERO Inc.).
Evenimentul va avea loc în Sala „Vasile Pogor” din cadrul Primăriei Municipiului Iași, în parteneriat cu Serviciul DIASPORA al instituției, coordonat de Adina Stoleru, PhD.
Conferința va reuni participanți din România și din diaspora, abordând teme legate de educație, cultură, istorie, promovarea personalităților românești și consolidarea legăturilor dintre comunitățile românești din întreaga lume.
Pe lângă sesiunile tematice, programul va include un spectacol caritabil, un târg de carte și reviste, un atelier de prim ajutor, precum și vizite documentare și alte activități dedicate participanților.
Deschiderea oficială este programată pentru 10 august, iar lucrările conferinței se vor desfășura între orele 09:00 și 18:00. În cea de-a doua zi, 11 august, activitățile vor continua între 09:00 și 16:00.
Participarea este posibilă atât în format fizic, la Iași, cât și online, prin platforma Zoom. Organizatorii îi invită pe cei interesați să solicite programul complet și să se înscrie printr-un mesaj la adresa de e-mail worldprofm14@gmail.com.