VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Aplicația e-Terra rămâne indisponibilă până la sfârșitul săptămânii. Sunt afectate tranzacțiile imobiliare și activitatea notarilor

Aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra va rămâne indisponibilă până la sfârșitul acestei săptămâni, a anunțat Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Potrivit instituției, o parte dintre sistemele informatice au fost afectate de un incident tehnic major, iar specialiștii lucrează pentru remedierea problemelor și reluarea serviciilor în condiții de siguranță.

Blocajul afectează activitatea birourilor notariale și împiedică efectuarea unor operațiuni importante, precum vânzarea sau donarea imobilelor, dezbaterea succesiunilor, constituirea sau radierea ipotecilor și alte proceduri care necesită acces la evidențele de cadastru și carte funciară.

Problemele au impact și asupra fermierilor și proprietarilor de terenuri agricole, deoarece numeroase demersuri administrative depind de informațiile disponibile în sistemul e-Terra.

Reprezentanții ANCPI au transmis că vor informa publicul imediat ce platforma va redeveni funcțională și toate serviciile vor putea fi reluate în condiții normale.

Distribuie

Din aceeși categorie

Wizz Air sărbătoreşte 20 de ani de operațiuni în România

Asociația Sindrom Down Suceava organizează spectacolul „Bella Italia– Muzică, Terapie și Incluziune”

Cincisprezece traducători din 12 țări, selectați pentru Atelierele FILIT de la Ipotești

Aplicația e-Terra rămâne indisponibilă până la sfârșitul săptămânii. Sunt afectate tranzacțiile imobiliare și activitatea notarilor

Știri sugerate