VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Un nou pod nou va fi construit peste râul Siret, în Zvoriștea

Un nou pod nou va fi construit peste râul Siret, pe Drumul Național 29A, în Zvoriștea, la limita dintre județele Suceava și Botoșani.

Podul existent, construit în urmă cu 93 de ani, va fi demolat în perioada următoare.

În urmă cu o săptămână a fost obținută de la Ministerul Transporturilor autorizația de construire pentru podul nou, iar ulterior Consiliile Județene Suceava și Botoșani au emis autorizațiile de construire pentru podul provizoriu care va fi realizat în aval, astfel încât circulația să fie asigurată pe perioada lucrărilor.

Noul pod de la Zvoriștea va avea o lungime de 173 de metri, trotuare pe ambele părți, parapete de siguranță și iluminat public cu LED.

Pe perioada lucrărilor, traficul va fi preluat de un pod provizoriu peste Siret, realizat în aval de actualul pod.

Președintele Consiliului Județean, GHEORGHE ȘOLDAN, a precizat că – din discuțiile avute cu constructorul – până la finalul acestei luni vor începe lucrările la podul provizoriu.

Distribuie

Din aceeși categorie

CSM Pașcani se reunește pe 17 iulie. Au fost stabilite primele meciuri amicale înaintea noului sezon

Circulația pe Varianta Ocolitoare Bacău (A7) se închide temporar din 15 iulie

Consiliul Județean Suceava va aloca un sprijin financiar de 2 milioane de lei clubului de handbal CSU

Circulația pe Varianta Ocolitoare Bacău rămâne deschisă. Lucrările continuă fără restricții de trafic

Știri sugerate