Poliția Locală Iași reia verificările privind șarpantele și mansardele construite pe blocurile din municipiu, în vederea intrării acestora în legalitate sau, după caz, a desființării construcțiilor neautorizate care pot reprezenta un pericol pentru locatari.
Potrivit datelor centralizate în urma controalelor efectuate de agenții Serviciului Control Urbanism al Poliției Locale, împreună cu Serviciul Asociații Proprietari din cadrul Primăriei Iași, în municipiu au fost identificate 622 de construcții realizate pe blocurile prevăzute inițial cu acoperiș tip terasă. Dintre acestea, 471 sunt șarpante, iar 151 sunt mansarde.
Într-o primă etapă, autoritățile au transmis notificări către asociațiile de proprietari în cazul amenajărilor fără autorizație, solicitându-le să își asume responsabilitatea pentru eventualele pagube pe care aceste construcții le-ar putea provoca.
Ulterior, reprezentanții Serviciului Asociații Proprietari au organizat întâlniri cu președinții și administratorii asociațiilor pentru a le prezenta soluțiile prin care aceste construcții pot intra în legalitate și pentru a le oferi sprijin în parcurgerea procedurilor administrative.
Reprezentanții municipalității susțin că obiectivul principal nu este aplicarea de sancțiuni, ci creșterea siguranței locatarilor. Astfel, asociațiile de proprietari sunt încurajate să realizeze expertize tehnice pentru șarpante și mansarde, să intervină de urgență în cazul construcțiilor care necesită consolidare și să desființeze amenajările care prezintă risc pentru locatari sau pentru trecători.
Autoritățile atrag atenția că verificările vor continua în perioada următoare, iar situațiile în care nu vor fi respectate obligațiile legale vor fi analizate individual, în funcție de gradul de risc și de măsurile luate de proprietari.