Colegiul Medicilor Iași înființează Departamentul Medicilor Rezidenți, o structură dedicată tinerilor medici aflați în perioada de pregătire. Noua inițiativă are rol consultativ și urmărește să ofere rezidenților o reprezentare mai puternică în cadrul organizației profesionale, precum și un sprijin real în dezvoltarea carierei.
Prin înființarea acestui departament, Colegiul Medicilor Iași își propune să faciliteze implicarea medicilor rezidenți în activitatea organizației și să creeze un dialog permanent între aceștia și conducerea instituției.
Reprezentanții Colegiului subliniază că rezidențiatul reprezintă una dintre cele mai dificile etape din cariera unui medic. Programul solicitant, gărzile și responsabilitatea față de pacienți contribuie la un nivel ridicat de stres, motiv pentru care noua structură va avea și un rol important în identificarea problemelor cu care se confruntă tinerii medici și în formularea de propuneri pentru soluționarea acestora.
Totodată, Departamentul Medicilor Rezidenți va organiza cursuri, seminare, conferințe și workshop-uri dedicate dezvoltării profesionale. Un accent deosebit va fi pus pe prevenirea epuizării profesionale, rezidenții urmând să aibă acces la sesiuni de gestionare a stresului și la servicii de consiliere psihologică.
Din punct de vedere organizatoric, departamentul va fi coordonat de un medic primar, membru al Consiliului Colegiului Medicilor Iași. Din echipă vor face parte un vicecoordonator ales dintre medicii rezidenți, un secretar și între trei și șapte membri care vor reprezenta diferite specialități medicale.
Conducerea Colegiului Medicilor Iași apreciază că noua structură va contribui la o mai bună reprezentare a medicilor rezidenți, la dezvoltarea profesională a viitorilor specialiști și, implicit, la creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților.