VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

188 de apartamente pentru tinerii ieșeni, tot mai aproape de finalizare. Lucrările avansează în zona Grădinari – Metalurgie

Aproape 200 de locuințe destinate tinerilor din Iași, construite prin fonduri europene, se apropie de finalizare. Lucrările la ansamblul rezidențial din zona Grădinari – Metalurgie avansează într-un ritm susținut, iar constructorii se află în etapa ultimelor finisaje și a amenajării exterioare.

Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prevede construirea a șapte tronsoane de bloc care vor însuma 188 de apartamente. Dintre acestea, 98 sunt garsoniere, 78 apartamente cu două camere, iar 12 au trei camere, fiind destinate tinerilor aflați în situații de risc.

Complexul rezidențial va dispune de 199 de locuri de parcare, dintre care 14 vor fi rezervate persoanelor cu dizabilități. În plus, investiția include amenajarea a 45 de stații de încărcare pentru autoturisme electrice, cu un total de 90 de puncte de încărcare.

Clădirile sunt realizate conform standardului nZEB (Nearly Zero Energy Building), ceea ce înseamnă că vor avea un consum redus de energie și o performanță energetică ridicată, contribuind la reducerea costurilor de întreținere și la protejarea mediului.

Contractul pentru proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor este derulat de asocierea Conest SA – Artehnis SRL, valoarea acestuia fiind de 74.555.397,62 lei.

Finanțarea este asigurată prin Componenta 10 – „Fondul Local” din cadrul PNRR. Valoarea proiectului pentru construirea ansamblului de locuințe este de 55.959.766,94 lei fără TVA, iar împreună cu investiția în infrastructura pentru încărcarea vehiculelor electrice, valoarea totală ajunge la 61.497.804,44 lei fără TVA, respectiv 73.182.387,28 lei cu TVA, echivalentul a aproximativ 14,5 milioane de euro.

Distribuie

Din aceeși categorie

Înscrieri pentru „Săptămâna Creativității Viva Kids 2026”, dedicat copiilor cu vârste între 6 și 14 ani

Școala de vară TESHEP 2026 – Trans-European School of High Energy Physics, la USV

188 de apartamente pentru tinerii ieșeni, tot mai aproape de finalizare. Lucrările avansează în zona Grădinari – Metalurgie

Parcul Natural Vânători-Neamț lansează primul traseu digital de tip treasure hunt din România

Știri sugerate