VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Ateliere pentru copii, la Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

În perioada 1 – 5 iulie, la Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” se desfășoară Atelierele pentru copii moderate de scriitoarea Adina Popescu.

Cunoscută cititorilor de toate vârstele, autoarea romanelor din trilogia „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, „Cartea Pricoliciului” și „Cartea fetiței vampir”, a celebrelor „Povestiri de pe Calea Moșilor” și a îndrăgitului „Vine vacanța cu trenul din Franța”, le propune cititorilor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani o serie de 5 ateliere interactive în care valorifică, pe lângă abilitățile și talentul de a scrie, și experiența pe care o are ca jurnalist, scenograf și regizor de scurtmetraj.

Atelierele reprezintă un mod plăcut de a deprinde tehnici variate, creative, de redactare de text, pornind de la o temă dată și primind un feedback imediat de la o scriitoare apreciată.

Tema de anul acesta este „Ce povești ne spun obiectele?”, iar atelierele Adinei Popescu vor fi completate de cele coordonate de prof. Loredana Carcea, în timpul cărora, valorificând tehnici și metode precum arta de a privi, ancheta, dramatizarea și arta de a spune povești, participanții vor ajunge să descopere poveștile obiectelor din jur, în special ale celor din incinta Memorialului Ipotești, să le spună dintr-o perspectivă nouă sau să le recompună, în mod original, inedit.

Distribuie

Din aceeși categorie

Județul Suceava – locul 4 pe țară după rata de promovare la evaluarea naţională

Vara aduce primele salarii pentru tinerii din Iași. Sute de joburi disponibile pentru elevi și studenți

7 seri de concerte și recitaluri, în cadrul Festivalului Internațional „Vacanțe muzicale”

Ateliere pentru copii, la Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Știri sugerate