6.477 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Iași vor participa, săptămâna viitoare, la examenul de Evaluare Națională. Prima probă, cea la Limba și literatura română, este programată luni, 23 iunie, iar examenul la Matematică va avea loc miercuri, 25 iunie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Antonina Bliorț, pentru 104 elevi din 46 de unități de învățământ au fost propuse măsuri speciale de adaptare a condițiilor de examen, din motive medicale sau pentru asigurarea egalității de șanse.
„Pentru acești elevi, înscriși în județul Iași, și anume 3.023 în mediul rural și 3.454 în mediul urban, sunt organizate 150 de centre de examen, 97 dintre ele în mediul rural și 53 în mediul urban. Subiectele pe care le primesc sunt organizate în forma unei broșuri, care include atât cerințele, cât și spațiile pentru rezolvarea lor. De asemenea, în acest an, lucrările vor fi scanate în clasă și apoi corectate în platforma digitalizată”, a declarat Antonina Bliorț.
Evaluarea Națională se desfășoară în condiții similare celor din anii anteriori, însă procesul de corectare rămâne complet digitalizat. După încheierea probelor, lucrările vor fi scanate în sălile de examen și încărcate în platforma electronică destinată evaluării.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, urmând ca elevii să poată depune contestații conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.