Filarmonica „Moldova” din Iași propune publicului, vineri, 19 iunie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, ultimul concert exclusiv simfonic înaintea închiderii oficiale a stagiunii 2025-2026.
Pe scena ieșeană va urca Orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova”, sub bagheta dirijorului Bogdan Chiroșcă, avându-l ca invitat pe violonistul Liviu Prunaru, unul dintre cei mai apreciați muzicieni români ai generației sale.
Programul serii va debuta cu „Andante festivo” de Jean Sibelius, urmând apoi una dintre cele mai cunoscute și apreciate lucrări din repertoriul violonistic universal – Concertul pentru vioară și orchestră în re major, op. 35, de Piotr Ilici Ceaikovski. Solistul serii, Liviu Prunaru, va interpreta această partitură considerată o veritabilă provocare tehnică și artistică pentru orice violonist.
În partea a doua a concertului, publicul va avea ocazia să asculte „Dansurile simfonice”, op. 64, de Edvard Grieg, lucrare prezentată în primă audiție în programele Filarmonicii ieșene.
Stagiunea se va încheia oficial pe 26 iunie, printr-un concert vocal-simfonic extraordinar dirijat de Cristian Mandeal, cu participarea pianistei Oxana Corjos și a Corului academic „Gavriil Musicescu”.
Sezonul artistic care se apropie de final a adus la Iași numeroși dirijori și soliști de prestigiu, concerte simfonice, vocal-simfonice și camerale, precum și evenimente organizate în mai multe spații culturale din oraș. Pentru producțiile de amploare, Casa de Cultură a Studenților a rămas principala gazdă a concertelor, în contextul în care sediul Filarmonicii „Moldova” se află în plin proces de reabilitare și modernizare.