Dacă nu ați văzut tehnocrat făcut peste noapte, aveți posibilitatea acum!
Evident, ne referim la noul premier, EUGEN TOMAC, pe care-l știm mai degrabă din Partidul Mișcarea Populară, ca subaltern ascultător al lui TRAIAN BĂSESCU.
Acum, cică el ar urma să formeze un Guvern de specialiști care va restabili încrederea în stat.
Oare fostul lui șef cum ar numi asta?

Primarii din județul Botoșani cad unul după altul, pe motiv de luare de mită!
Ultimul pe listă – dar nu știm dacă cel din urmă – provine din comuna Mihălășeni.
Edilul respectiv este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit un parandărăt de 100.000 de coco de la un patron de firmă cu care avea contract pe bani publici.
Evident, până la luarea unei decizii definitive în justiție, respectivul primar este nevinovat, lucru scos în evidență de un fost mahăr de partid, devenit bucătar după ce a trecut pe la Rahova…

Turismul e plin de contradicții!
Unele ziare, dealtfel serioase, scriu că turiștii turci invadează Grecia, fiind atrași de prețuri mai mici și oferte turistice accesibile.
În schimb, turiștii greci nu își permit să viziteze Turcia, din cauza tarifelor ridicate.
Nu-i nimic, vor compensa turiștii români, care vor merge și în Grecia și în Turcia, ca să nu mai punem la socoteală Bulgaria.
Și peste tot îl vor asculta pe COSTI IONIȚĂ, încă în mare vogă pe plaje…

Ascultă FAKE NEWS de marţi, 9 iunie: