Angajații Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani au declanșat, astăzi, greva japoneză pe termen nelimitat, prima formă de protest față de cele mai recente modificări aduse la legea salarizării unice în sistemul bugetar.
Liderul Sanitas Botoșani, Lia Temciuc, a declarat că revendicările Federației din care face parte sunt legate de valoarea de referinţă 4.325 lei, coeficienţii salariali corecţi şi echitabili, spor de tură menţinut la 15%, spor pentru sâmbătă şi duminică menţinut la 100 %, personalul TESA să fie în aceeaşi Anexă cu personalul sanitar.
Lia Temciuc, liderul Sanitas Botoșani:
Angajații supun că lipsa de personal îi afectează atât pe ei, cât și pe pacienți, iar noua lege a salarizării este o lovitură dată personalului sanitar.
În prezent, la Spitalul Județean „Mavromati” este nevoie de 51 de medici și de peste 600 de asistenți și îngrijitori, în timp ce la Spitalul Municipal Dorohoi mai multe secții riscă să rămână fără specialiști din cauza pensionărilor.
Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean Botoșani:
Recent, Senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a cerut în Senatul României deblocarea angajărilor la Spitalul Județean „Mavromati” și Spitalul Municipal Dorohoi.
Potrivit acesteia, memorandumurile pentru suplimentarea personalului au fost depuse conform procedurilor legale, însă nu au primit încă aprobarea Guvernului.
În intervenția sa, Doina Federovici a declarat că blocarea angajărilor în sistemul medical nu reprezintă o economie reală, ci transferă costurile către pacienți.
Dacă revendicările angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială vor continua să fie ignorate, Sanitas intenţionează declanşarea unei greve generale, cu întreruperea activităţii, în condiţiile prevăzute de lege.











