VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Filarmonica reia concertele în cartiere

Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” Botoșani, anunță desfășurarea celei de-a treia ediții a proiectului cultural „Turneu în cartierul tău”, în zilele de 31 mai și 1 iunie 2926.

Proiectul, inițiat pentru a aduce muzica mai aproape de comunitate, își propune să transforme spațiile verzi din oraș în scene în aer liber, accesibile tuturor cetățenilor. 

Timp de două zile Orchestra de suflători a Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului italian Juseppe Carannante, va susție cinci în mai multe cartiere ale municipiului, alături de invitați speciali: sopranele Miruna Dascălu și Mediana Vlad, Ozana Barabancea și baritonul Iordache Basalic.

Duminică, 31 mai, concertele vor avea loc la ora 10.00 pe Esplanada Sălii Polivalente, la ora 12.00 în Parcul Curcubeului și la ora 17.00 în Foișorul din Parcul Mihai Eminescu.

Luni, 1 iunie, concertele vor fi susținute la ora 10.30 în Balconul Mare al Teatrului Mihai Eminescu, iar la ora 17.00 pe Pietonalul Unirii.

 În cazul unor condiții meteo nefavorabile, orele de începere ale evenimentelor pot suferi mici modificări, în funcție de evoluția vremii.

Distribuie

Din aceeși categorie

NOVA APASERV: Două casierii vor fi deschise pe 1 iunie

Filarmonica reia concertele în cartiere

Trei zile de joacă și creativitate, de Ziua Copilului, la Shopping City Suceava

„Suceava Beauty Festival” – un spectacol al artei, creativității și excelenței în industria frumuseții, la Ariata Events

Știri sugerate