Moldova începe, în sfârșit, să vorbească despre autostrăzi nu doar la timpul viitor, ci și la timpul prezent. Iar acest lucru se vede nu doar în kilometrii de asfalt turnați sau în viaductele care răsar din câmpurile Moldovei, ci și într-un fenomen poate mai important decât infrastructura însăși: apariția unei noi generații de ingineri care își construiesc viitorul odată cu marile proiecte ale regiunii.

Semnarea acordului SAFE dintre România și Comisia Europeană reprezintă un moment strategic pentru țară și, mai ales, pentru Moldova. Cele 16,8 miliarde de euro puse la dispoziția României prin acest instrument european nu înseamnă doar apărare și securitate, ci și infrastructură strategică, conectivitate și dezvoltare economică. Din această sumă, aproximativ 4,2 miliarde de euro sunt direcționate către infrastructura rutieră de interes național, inclusiv către proiecte esențiale pentru regiunea Moldovei: Pașcani – Suceava – Siret, Târgu Neamț – Iași – Ungheni și alte legături vitale către coridoarele europene.

Dar dincolo de cifre și de promisiuni europene, adevărata schimbare se vede pe șantiere și în universități.

În podcastul „Moldova vrea Autostradă”, profesorul Gheorghiță Boacă, prodecan al Facultății de Construcții și Instalații din cadrul Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, explica un lucru esențial: marile proiecte de infrastructură au readus interesul tinerilor pentru inginerie. Facultatea a ocupat anul trecut toate locurile la admitere încă din vară, iar specializarea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri atrage tot mai mulți candidați.

Este poate unul dintre cele mai importante efecte ale autostrăzilor: ele nu construiesc doar drumuri, ci și cariere.

Studenții invitați în podcast confirmă această transformare. Ioana Conțac, studentă în anul IV și provenită dintr-o familie de constructori din Botoșani, vorbește cu pasiune despre șantierele pe care le-a vizitat în timpul facultății: autostrăzi, tuneluri, poduri, centuri ocolitoare. Pentru ea, infrastructura nu este o noțiune abstractă, ci o realitate trăită încă din copilărie. Visul de a deveni constructor nu vine din obligație, ci din fascinația pentru ceea ce înseamnă să lași ceva durabil în urmă.

Această idee revine constant în discuție: satisfacția de a putea spune peste decenii „podul acela l-am construit eu”.

Într-o perioadă în care multe profesii devin virtuale, iar tinerii sunt tentați de domenii digitale sau de cariere rapide, ingineria infrastructurii păstrează o dimensiune profund concretă. Un pod nu poate fi improvizat. Un viaduct nu poate fi „aproximativ bun”. Iar un tunel nu poate fi realizat după scurtături birocratice.

Profesorul Boacă explică foarte clar complexitatea din spatele unei structuri aparent simple. Înainte ca un pod să fie construit, sunt necesare studii hidraulice, geotehnice și topografice. La podurile moderne, fundațiile ajung la zeci de metri adâncime, iar noile norme europene obligă proiectarea pentru o durată de viață de minimum 100 de ani.

Asta înseamnă responsabilitate uriașă.

Tot el subliniază un adevăr ignorat adesea în spațiul public: infrastructura modernă nu înseamnă doar execuție, ci și mentenanță permanentă. Exemplul podului suspendat de la Brăila este relevant. O asemenea construcție nu poate fi „abandonată” după inaugurare. Ea trebuie monitorizată constant, verificată, întreținută și protejată împotriva infiltrațiilor, coroziunii sau suprasarcinilor din trafic.

De fapt, una dintre cele mai mari probleme rămâne traficul greu supraîncărcat. Profesorul avertizează că un singur camion încărcat peste limite poate produce degradări semnificative unor structuri proiectate pentru trafic normal. Nu întâmplător, universitatea lucrează deja la sisteme inteligente de monitorizare în timp real a încărcărilor pe poduri.

În tot acest tablou există și o dimensiune simbolică. Moldova, regiunea ignorată decenii la capitolul infrastructură, începe să își construiască nu doar drumurile, ci și încrederea în propriul viitor.

Șantierele Autostrăzii A7, tunelurile de pe A8, podurile și viaductele care se ridică acum schimbă nu doar harta rutieră, ci și mentalitatea unei generații întregi. Pentru studenții de astăzi, autostrada nu mai este un subiect electoral sau o promisiune. Este laborator, practică, loc de muncă și perspectivă profesională.

Iar poate cel mai important lucru spus în acest podcast este unul simplu: infrastructura mare atrage oameni mari. O regiune conectată nu înseamnă doar economie mai puternică, ci și tineri care aleg să rămână, să construiască și să creadă în locul din care provin.

Moldova nu mai vrea doar autostradă. Moldova începe să producă generația care o va construi.