Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Iași, a finalizat un audit de conformitate privind organizarea, recrutarea și salarizarea personalului din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași. Potrivit raportului oficial, verificările efectuate pentru activitatea desfășurată în anul 2024 nu au scos la iveală neconformități semnificative.
Documentul arată că unitatea medicală avea aprobate, la sfârșitul anului trecut, un total de 658,5 posturi. Dintre acestea, doar 553,5 erau ocupate efectiv, ceea ce indică un deficit de aproximativ 105 posturi la nivelul spitalului.
Pentru acoperirea lipsei de personal, conducerea Spitalului „Dr. C. I. Parhon” a organizat în 2024 un număr de 14 concursuri pentru ocuparea posturilor vacante și temporar vacante. Procedurile de recrutare au vizat mai multe categorii profesionale, printre care medici, asistenți medicali, personal auxiliar și angajați din sectorul TESA.
Raportul Curții de Conturi evidențiază astfel presiunea existentă asupra sistemului medical, în condițiile unui deficit important de personal, dar și faptul că procedurile administrative și salariale verificate s-au desfășurat în conformitate cu prevederile legale.