VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Evenimentul „Personalități nemțene cu remarcabile contribuții la dezvoltarea Grădinii Botanice din Iași, la 170 ani de la înființare”, la Biblioteca Județeană Neamț

Biblioteca Județeană Neamț – în parteneriat cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza și Grădina Botanică Iași – organizează pe 6 mai, de la ora 12, evenimentul „Personalități nemțene cu remarcabile contribuții la dezvoltarea Grădinii Botanice din Iași, la 170 ani de la înființare”.

Manifestarea este integrată în proiectul „Să cunoaştem istoria judeţului prin memoria comunităţii”.

Medalionul evocator își propune să readucă în actualitate figurile a doi membri de seamă ai comunității științifice din România, originari din județul Neamț: Constantin Papp, la 130 de ani de la naștere și Constantin Burduja, la 120 de ani de la naștere.

Evenimentul va fi onorat de prezența prof. univ. dr. Cătălin Tănase, directorul Grădinii Botanice din Iași și membru corespondent al Academiei Române, care va susține o conferință dedicată celor două personalități.

La rândul său, prof. univ. dr. Gogu Ghiorghiță, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, va prezenta amintiri inedite despre personalitățile omagiate.

Distribuie

Din aceeși categorie

Evenimentul „Personalități nemțene cu remarcabile contribuții la dezvoltarea Grădinii Botanice din Iași, la 170 ani de la înființare”, la Biblioteca Județeană Neamț

Colegiul „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț, instituție de referință în derularea proiectelor europene

Prim-ministrul României a efectuat o vizită în campusul USV

Ionel Onofraș a fost prins de autoritățile italiene

Știri sugerate