VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

15 participanți au vizitat instituțiile europene printr-o mobilitate educațională la Bruxelles la finalul proiectului Youth4Community II al Asociației Rădăuțiul Civic

Asociația Rădăuțiul Civic a finalizat proiectul „Youth4Community II”, derulat în perioada 2025–2026 prin programul Erasmus+, un proiect dedicat participării tinerilor la viața democratică, educației civice și dezvoltării spiritului de inițiativă în comunitatea locală.

Proiectul a reunit tineri din Rădăuți și împrejurimi, în special liceeni, care au participat timp de mai multe luni la activități non-formale menite să îi ajute să înțeleagă mai bine cum funcționează administrația publică, care sunt drepturile lor, cum pot interacționa cu autoritățile și cum pot contribui concret la schimbarea comunității în bine, prin implicare civică și voluntariat.

Pe parcursul implementării au fost organizate ateliere tematice lunare, construite într-un format interactiv și adaptat tinerilor.
Activitățile au abordat teme precum lucrul în echipă, participarea democratică, identificarea surselor sigure de informare, folosirea rețelelor sociale în mod responsabil, înțelegerea proceselor electorale, dezvoltarea gândirii critice, literatura ca instrument de reflecție civică și găsirea de soluții creative pentru problemele locale.

Un moment important al proiectului l-au reprezentat cele trei întâlniri directe dintre tineri și membri ai Consiliului Local Rădăuți. În cadrul acestor dialoguri, participanții au adus în discuție probleme reale ale orașului: infrastructura, iluminatul public, siguranța în anumite zone, lipsa spațiilor pentru tineri, transportul public sau întreținerea parcurilor. Întâlnirile au creat un cadru real de dialog între generații și între cetățeni și aleșii locali.

Etapa finală a proiectului a fost mobilitatea educațională desfășurată la Bruxelles, unde participanții au avut ocazia să descopere direct instituțiile europene și mecanismele prin care sunt luate deciziile la nivelul Uniunii Europene. Programul a inclus vizite la Comisia Europeană, Parlamentul European, Parlamentarium, Casa Europei (House of European History) și întâlniri dedicate cu reprezentanți ai instituțiilor europene, inclusiv cu persoane din echipa Președintei Parlamentului European sau reprezentanți ai unor organizații active în domeniu precum Europuls. Grupul de elevi a fost însoțit de doi facilitatori și doi însoțitori, sub coordonarea doamnei Bianca David, coordonator al activităților de comunicare în cadrul Asociației Rădăuțiul Civic.

„Prin această experiență, tinerii au înțeles mai clar ce înseamnă cetățenia europeană, cum funcționează democrația la nivel local și european și cât de important este ca vocea lor să fie prezentă în spațiul public.Unul dintre cele mai valoroase rezultate ale proiectului este consolidarea unei generații de tineri mai informați, mai implicați și mai pregătiți să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte.”, a precizat președintele asociaţiei, Luca Ciubotaru.

Asociația Rădăuțiul Civic continuă astfel misiunea de a crea contexte reale de participare pentru tineri și de a transforma educația civică într-o experiență practică, relevantă și accesibilă.

Pentru detalii puteți accesa site-ul Rădăuțiul Civic sau pagina de Facebook a Asociației.

Distribuie

Din aceeși categorie

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 4 mai, pe două străzi din municipiul Suceava

Extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din judeţ

Eveniment la Curtea Domnească din Piatra Neamț, de Ziua Națională a Tineretului

13 oferte la licitația pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul 3 al Autostrăzii A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Știri sugerate