VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Inteligența Artificială, o nouă specializare de studii universitare

Inteligența Artificială a devenit o nouă specializare de studii universitare în România, iar tinerii vor putea studia acest domeniu și în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„Avem 216 specializări, iar la ultimul Senat a fost aprobată propunerea colegilor de la Facultatea de Informatică, de depunere a dosarelor pentru autorizarea provizorie a unei noi specializări, mai exact Inteligența Artificială, care va fi atât în limba română, cât și în limba engleză. Dosarul ce conține toate elementele necesare, cu plan de învățământ, stat de funcții și multe altele, îl trimitem la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, pentru a se face o vizită instituțională”, a transmis prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

Acesta a precizat şi faptul că sunt șanse mari ca, până în momentul admiterii din vara acestui an, să fie scoase locuri la noua specializare – Inteligența Artificială.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/01/10/peste-500-de-dosare-acceptate-la-rabla-local/

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Alexandru Dumitriu, de la „Vocalis Music School” Suceava, laureat la Festivalul Internațional pentru Copii și Tineret „Cântec de Stea”

Festivalul-Concurs de Colinde „Florile Dalbe de la Ungureni”

Inaugurarea unei noi săli la Teatrul „Mihai Eminescu” cu o nouă premieră

Puncte de vedere 2 – expoziţie cu lucrări de gravură, animaţie şi instalaţie

Știri sugerate