Municipalitatea ieșeană a lansat licitația pentru contractarea unui consultant în management pentru proiect în contextul derulării investiției europene ce vizează reabilitări pe axa Mitropolie – parcul Teatrului Național – Filarmonică. Valoarea contractului se ridică la 1,2 milioane de lei, iar ofertele vor fi deschise la finalul lunii mai.
„Având în vedere complexitatea proiectului, care necesită soluționare la un nivel ridicat ale diverselor probleme, este necesară asigurarea unei activități de consultanță adecvată în managementul de proiect”, se precizează în caietul de sarcini.
Care sunt componentele proiectului
- Reabilitarea și modernizarea spațiilor publice prin amenajarea spațiului verde perimetral Teatrului Național și dotarea cu mobilier urban și iluminat urban – prevede intervenții asupra esplanadei Teatrului Național, incluzând strada Matei Milo și un tronson al străzii Cuza Vodă, cuprins între străzile I.C. Brătianu și Mănăstirea Dancu. Această intervenție face parte din obiectivul mai amplu de reconfigurare spațială completă a zonei, respectiv a axului Catedrala Mitropolitană – Parcul Teatrului – Teatrul Național – Filarmonica. Se urmărește amenajarea unui parc urban și a unei piațete moderne, adaptate cerințelor actuale ale municipiului Iași și ale locuitorilor săi. Totodată, sunt prevăzute lucrări de refacere a pavajului, înlocuirea mobilierului urban și a sistemului de iluminat public, extinderea spațiilor verzi și reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare. Din perspectiva suprafeței de spațiu verde, propunerea are în vedere conservarea suprafeței actuale. Din punct de vedere constructiv, se propune demontarea aleilor de beton, asfalt sau piatră naturală existente și refacerea acestora, utilizând piatră cubică
- Restaurarea și valorificarea culturală și turistică a Catedralei Mitropolitane din Municipiul Iași vizează execuția de lucrări de revitalizare – intervenții pentru creșterea siguranței în exploatare pe categorii de lucrări precum: Arhitectură, Structură, Instalații electrice, termice, sanitare, în scopul dezvoltării sustenabile a turismului și a creșterii numărului de vizitatori. Având în vedere limitarea bugetară a apelului de proiecte PR Nord Est 2021-2027, sunt prevăzute a realiza doar acele lucrări ce vizează: Lucrări de Instalații precum și lucrări de Arhitectură și Structură interdependente de acestea. Pentru asigurarea funcționalității instalațiilor sunt prevăzute și echipamente specifice: pentru instalații de desfumare, instalații detecție, semnalizare și alarmare incendiu, control acces, CCTV, date voce, acestea contribuind la optimizarea consumului de resurse și la asigurarea privind securitatea și protecția în exploatare
- Reabilitarea și modernizarea Filarmonicii Moldova Iași (rest de execuție) – se propun următoarele tipuri de lucrări: lucrări de consolidare; lucrări de reparații a zonelor degradate sau avariate ale construcției; lucrări de intervenție în urma refuncționalizării anumitor spații; lucrări de reparații ale instalațiilor; lucrări de refacere a finisajelor speciale afectate de degradări. Proiectul prevede păstrarea elementelor originale de arhitectură, recondiționarea celor degradate, identificarea altor elemente valoroase păstrate in situ și punerea lor în valoare. Din punct de vedere funcțional anumite părți din clădire vor fi adaptate la cerințele actuale specifice sălilor de concert și ale anexelor acestora.