VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

„Săptămâna Națională a Bibliotecilor” la Memorialul Ipotești

Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” din cadrul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 23-29 aprilie 2025, ediția anuală a „Săptămânii Naționale a Bibliotecilor”.

Aceasta va fi marcată printr-o nouă ediție a proiectului ” Biblioteci în dialog”, demarat în 2021 pentru a oferi bibliotecilor specializate și generaliste din țară să participe prin conferențieri și prezentări de specialitate ale specificului patrimoniului fiecăreia dintre ele. 

În acest an au răspuns invitației:  Adrian Jicu, manager al Bibliotecii Județene „Costache Sturza” Bacău, și  Titina-Maricica Dediu, șef Serviciu Dezvoltarea Colecțiilor. Marketing. Proiecte. Promovare al Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” Galați.

Activitatea este derulată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, fiind invitați atât bibliotecarii, cât și publicul larg, la discuții legate de situația bibliotecilor, de modul în care funcționează în noile condiții bibliotecile, de modalități de atragere a utilizatorilor. 

Evenimentul se va derula în Amfiteatrul interior „Laurențiu Ulici” de la Memorialul Ipotești, vineri, 24 aprilie 2026, începând cu ora 10.00 și va continua, la ora 15.00, cu o dezbatere intitulată Trei scriitori – trei romane (pornind de la Romanul adolescentului miop – Mircea Eliade, Exuvii – Simona Popescu, Inocenții – Ioana Pârvulescu). 

Dezbat elevi ai Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus (prof. coord. Anca Elena Puha) / elevi ai Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani (prof. coord. Nicoleta Foltea).

Surpriza va fi participarea autoarelor Simona Popescu și Ioana Pârvulescu  (conexiune prin ZOOM).

Dezbaterea va fi precedată de prezentarea expoziției „Manuscrise eminesciene” organizată în Sala de lectură „Constantin Noica” a Bibliotecii.

La edițiile anterioare au participat: Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani, Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi, Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ, Biblioteca Universității „Iu. Fedkovich” din Cernăuți, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița Năsăud, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. 

Distribuie

Din aceeși categorie

Începe prima etapă a dezinsecției la Pașcani. Tratamentele vor fi efectuate în municipiu și suburbii

Starea victimelor după incendiul provocat de un power bank în Cârniceni. Un tânăr și un copil au fost transportați la spitale din Iași

Intervenție de urgență în Gara Mare din Iași după ce un bărbat a fost surprins de un tren de călători

Serviciul de transport public local de călători, inaugurat la Vatra Dornei

Știri sugerate