VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

„Împărțirea cu oul sfințit”, în satul Solonețu Nou

Uniunea Polonezilor din România a organizat evenimentul „Împărțirea cu oul sfințit”, în satul Solonețu Nou – comuna Cacica.

După desfășurarea liturghiei la biserica din localitate, participanții au binecuvântat simbolic alimentele, la sediul Dom Polski.

La eveniment au fost prezenți membri ai comunităților poloneze din județ, preoți ai Decanatului de Bucovina, autorități publice și membri ai Contingentului Militar Polonez care staționează la Craiova.

Președintele Uniunii Polonezilor din România, GHERVAZEN LONGHER, a împărțit cu cei prezenți oul sfințit, adresându-le urări de pace, bucurie și sănătate.

Distribuie

Din aceeși categorie

Începe prima etapă a dezinsecției la Pașcani. Tratamentele vor fi efectuate în municipiu și suburbii

Starea victimelor după incendiul provocat de un power bank în Cârniceni. Un tânăr și un copil au fost transportați la spitale din Iași

Intervenție de urgență în Gara Mare din Iași după ce un bărbat a fost surprins de un tren de călători

Serviciul de transport public local de călători, inaugurat la Vatra Dornei

Știri sugerate