Doza de educaţie (DDE) – S-au dus clopotele, s-au strâns mesele, s-au numărat ouăle roșii rămase prin frigider – și, dacă suntem sinceri, poate și felii de cozonac care „nu se pun” la socoteală, pentru că au fost mâncate din picioare. Sărbătorile de Paști tocmai au trecut. Sper că au fost cu lumină, cu tihnă și cu oameni dragi. Și mai sper ceva: că n-am confundat tradiția cu maratonul culinar.
Paștile nu e despre exces, ci despre echilibru. Despre a sta la masă, nu doar a mânca la masă. Despre a respira între două îmbucături și a spune: „Mă bucur că suntem împreună.” Odihna nu înseamnă doar somn, ci și pauză de la graba zilnică. Iar tradițiile nu sunt doar rețete, ci repere. Ne adună, ne așază, ne dau un sentiment de continuitate.
Și dacă tot vorbim despre continuitate, 15 aprilie ne amintește de Ziua Mondială a Artei, aleasă în onoarea lui Leonardo da Vinci. Un om care n-a știut să fie „doar” pictor. A fost și sculptor, și arhitect, și inventator, și vizionar. Un simbol al curajului de a explora. De a întreba. De a nu se opri la „așa se face”.
Poate părea o asociere îndrăzneață: miel, ouă roșii și Leonardo da Vinci. Dar nu e. Pentru că sărbătoarea și arta au ceva în comun: ambele ne scot din rutină. Ne invită să privim altfel. Să vedem frumusețea într-un detaliu. Să ne uităm la o masă festivă ca la o compoziție – culori, texturi, forme. Să privim liniștea dintr-o dimineață de Paști ca pe o pânză albă, pe care putem alege ce desenăm mai departe.
După câteva zile de pauză, revenirea la ritm poate fi abruptă. Agenda ne așteaptă nerăbdătoare. Mailurile s-au înmulțit ca iepurașii. Dar poate că exact aici intervine arta: în felul în care ne reluăm viața. Cu mai multă atenție. Cu mai puțină grabă. Cu o doză de creativitate.
Arta nu înseamnă doar muzee și tablouri celebre. Înseamnă și cum îți așezi cuvintele într-o conversație dificilă. Cum alegi să răspunzi, nu să reacționezi. Cum transformi o zi banală într-una cu sens. Fiecare dintre noi are un mic atelier interior. Întrebarea e: îl folosim sau îl ținem încuiat?
Poate că, după sărbătorile acestea, adevărata provocare nu e să dăm jos kilogramele acumulate – dacă ele există – ci să păstrăm starea de lumină. Să facem din zilele obișnuite mici opere personale. Să avem curajul lui Leonardo da Vinci de a fi curioși. Și blândețea sărbătorii de a fi recunoscători.
Așa că vă las cu o întrebare simplă: dacă ziua de azi ar fi o operă de artă, cum ați vrea să arate? Nu putem prelungi la nesfârșit sărbătoarea, dar putem prelungi sensul ei. Iar asta, până la urmă, e cea mai frumoasă creație.
prof. Maria Adriana Nichitean
