VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Braconieri treziți la șase dimineața de mascați

Având în vedere cercetările care se efectuează în două dosare penale de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, la data de 8 aprilie 2026,  au fost puse în executare șapte mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj, din comuna Unțeni.

În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, dispozitive electronice și ustensile folosite la comiterea infracțiunilor. 

Mai mult decât atât, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 23.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind gestionarea câinilor fără stăpân, a câinilor periculoși și a protecției animalelor. 

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. 

Distribuie

Din aceeși categorie

Începe prima etapă a dezinsecției la Pașcani. Tratamentele vor fi efectuate în municipiu și suburbii

Starea victimelor după incendiul provocat de un power bank în Cârniceni. Un tânăr și un copil au fost transportați la spitale din Iași

Intervenție de urgență în Gara Mare din Iași după ce un bărbat a fost surprins de un tren de călători

Serviciul de transport public local de călători, inaugurat la Vatra Dornei

Știri sugerate