VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Miroslava pregătește o bază sportivă multifuncțională pentru tineri

Primăria din Miroslava a lansat o licitație publică pentru construirea unei baze sportive moderne dedicate copiilor și tinerilor din comună. Valoarea estimată a proiectului se ridică la aproximativ 13,5 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene. Firmele interesate pot depune ofertele până la mijlocul lunii aprilie.

Proiectul vizează amenajarea unui centru multifuncțional, care va include mai multe terenuri sportive, printre care fotbal, baschet, badminton, tenis – inclusiv cu perete de antrenament – volei pe nisip, dar și piste pentru alergare. Noua bază va fi construită în zona centrală a comunei, iar durata estimată pentru finalizarea lucrărilor este de aproximativ 12 luni.

Potrivit documentației tehnice, complexul va fi dotat cu săli specializate pentru diverse activități, precum popice, tenis, dans și balet sau șah, toate urmând să respecte standardele internaționale în domeniu. De asemenea, vor exista spații dedicate sporturilor de contact, unde se vor putea desfășura antrenamente de arte marțiale, box și kickboxing, dar și exerciții moderne cu echipamente de tip TRX și corzi de cățărare.

Clădirea principală va fi prevăzută cu panouri fotovoltaice, contribuind astfel la eficiența energetică și la reducerea costurilor de întreținere.

Distribuie

Din aceeși categorie

Instituția Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Bacău va fi prezentă, pe 7 aprilie, la Piatra Neamț

Salonul de primăvară, ediția 2026, la Galeria de Artă a USV

AUDIO – Parcul auto al județului Suceava a crescut, anul trecut, cu 60.000 de vehicule

Şoldan: „Podul de la Cornu Luncii va fi înlocuit cu unul nou”

Știri sugerate