VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Povești muzicale pentru copii: Classic for Kids la Ipotești

Classic for Kids revine cu 22 de concerte și ateliere muzicale adaptate copiilor, în 7 județe din România. Unul dintre ateliere va avea loc la Ipotești pe data de 28 aprilie, începând cu ora 13:00.  Înscrierile se pot face trimițând un mesaj cu tema „Classic for Kids” pe adresa Memorialului Ipotești: m.ipotesti@gmail.com până pe data de 26 aprilie.

Proiectul educațional Classic for Kids aduce muzica clasică mai aproape de copii printr-o nouă ediție care va ajunge în școli și comunități din județele Cluj, Alba, Sălaj, Botoșani, Suceava, Bistrița-Năsăud și Maramureș. 

Ediția din acest an, intitulată „Mozart at the Animals’ Farm”, propune o incursiune ludică în universul muzicii clasice, în care Mozart și prietenii săi ajung în vacanță la ferma bunicilor. 

Inspirați de sunetele produse de animale, pianistul Bogdan Vaida și compozitoarea Anamaria Meza cântă la instrumente muzicale și dau viață poveștilor animalelor.

„Pornim cu mult entuziasm și la această ediție Classic for Kids, învățăm, ne distrăm și descoperim împreună muzica într-un mod firesc și apropiat de lumea copiilor. Nu vorbim doar despre audiție, ci despre experiență directă, despre curiozitate și joacă. Atunci când un copil descoperă că poate face muzică folosind lucruri simple, apare o formă autentică de bucurie și încredere”, spune pianistul Bogdan Vaida, inițiatorul proiectului.

Povești muzicale inspirate din viața animalelor

Programul muzical îmbină lucrări clasice cu piese contemporane compuse special pentru această ediție. Pornind de la celebra temă cu variațiuni „Ah vous dirai-je, Maman” de Wolfgang Amadeus Mozart, repertoriul este completat de lucrări semnate de compozitorii contemporani Anamaria Meza, Șerban Marcu, Alexandru Murariu, Ciprian Gabriel Pop și Aurelian Băcan. 

Fiecare piesă spune o poveste muzicală inspirată de animalele fermei, de la purcelușii dolofani și șoricelul pofticios până la iepurașul săltăreț sau măgărușii poznaci.

„Am invitat compozitori contemporani să scrie muzică special pentru copii, pornind de la această lume a fermei, pentru că vrem să le oferim copiilor o experiență vie, actuală, jucăușă, ușor de imaginat. În același timp, W. A. Mozart rămâne un punct de plecare esențial, pentru că muzica lui este incredibil de accesibilă și plină de energie”, adaugă pianistul Bogdan Vaida.

Pe lângă audiția propriu-zisă a unui concert adaptat lor, evenimentele includ și o componentă interactivă, în care copiii sunt încurajați să experimenteze sunete, să descopere instrumente și să participe activ la momentul muzical. 

În cadrul fiecărui eveniment organizat în școli, muzee, biserici, cămine culturale și castele, cei mici sunt invitați să creeze ritmuri folosind pianine și instrumente de percuție de tot felul. 

Turneul va cuprinde peste 20 de evenimente, organizate în școli, centre culturale și spații comunitare din Cluj, Alba, Sălaj, Botoșani, Suceava, Bistrița-Năsăud și Maramureș, în localități precum Bonțida, Beliș, Tritenii de Jos, Baia de Arieș, Hălmașd, Șimleu Silvaniei, Ipotești, Darabani, Rădăuți, Siret, Bistrița, Bârsana, Sighetu Marmației, Suciu de Sus, Deva, Săcel, Vechea, Huedin, Răchițele, Căpușu Mic, Călățele și Răscruci.

Majoritatea evenimentelor sunt organizate în parteneriat cu unități de învățământ și sunt dedicate elevilor din respectivele comunități. În același timp, publicul larg este invitat la evenimentele deschise de la Siret și Vechea, care vor avea loc în 30 aprilie și 17 mai, cu acces gratuit. Detalii și înscrieri se fac pe website-ul https://kids.classicunlimited.ro/

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cluj, Radio Itsy Bitsy, Radio Transilvania, EBS Radio, Observator Cultural, Scena9, Akordaj, România Pozitivă, Romania Tourism, Clujul Copiilor, I Like Cluj, Cluj4Ever.

Detalii despre Classic for Kids găsiți pe https://kids.classicunlimited.ro/, iar despre turneul național Classic Unlimited pe https://classicunlimited.ro.

Distribuie

Din aceeși categorie

Mielul de Paște, tot mai puțin accesibil: românii caută alternative mai ieftine

4 cursuri gratuite de formare profesională, organizate de AJOFM Suceava

𝙎𝙩𝙖𝙗𝙖𝙩 𝙈𝙖𝙩𝙚𝙧 – un spectacol manifest pentru pace, semnat de regizorul Cristi Avram

Consultări publice privind dezvoltarea proiectului „Sat de vacanță – Ținutul lui Creangă”

Știri sugerate