Până pe 15 martie, trebuie finalizată delimitarea secţiilor de votare pentru alegerile europarlamentare de pe 25 mai, în judeţul Suceava această etapă fiind deja încheiată, a anunţat prefectul de Suceava, Florin Sinescu.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu spune că, la scrutinele din 2012, în judeţ au funcţionat 538 de secţii, însă Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat ca unei singure de votare să nu-i fie arondaţi mai mult de 2.000 de alegători.
Astfel, Suceava va avea un plus de 15 secţii de votare, lucru care implică logistică şi resurse umane suplimentare.
“Sunt convins că vom rezolva acest aspect, de aceea vrem să identificăm din timp acele categorii de persoane din cadrul cărora vor fi identificaţi preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare. Totodată, se va suplimenta personalul din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării pazei”, a subliniat şeful serviciilor desconcentrate ale ministerelor şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale în teritoriu. Listele electorale permanente trebuie tipărite până pe 10 aprilie 2014, iar persoanele care au drept de vot şi sunt cetăţeni ai statelor membre UE, altele decât România, cu domiciliul sau reşedinţa în ţara noastră, vor depune, până pe 26 martie, o cerere de înscriere pe listele speciale. Pe listele electorale suplimentare vor figura persoanele care nu se regăsesc pe listele electorale permanente; alegătorii resorsitanţi care în ziua de referinţă se află în altă localitate decât cea de referinţă; membrii biroului electoral; alegătorii resorsitanţi care îşi exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, precum şi alegătorii care se prezintă la vot şi fac dovada cu actul de identitate că domiciliază în raza secţiei de votare respective şi au fost omişi de pe listele de votare. „Cele 553 de secţii vor funcţiona şi la alegerile prezindenţiale din toamnă-iarnă, iar pentru a nu fi schimbate locaţiile, trebui avută în vedere, din timp posibilitatea, de asigurare a încălzirii acestora”, a precizat Florin Sinescu.
Leave a Reply