O sumă de 183,8 milioane de lei s-a achitat, în 2013, în judeţul Suceava, cu titlul de prestaţii sociale, informează Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţii Sociale, printr-un raport în care se subliniază că beneficiari au fost nu mai puţin de 219.988 de persoane.
Conform sursei citate, în evidenţa instituţiei sucevene se aflau în plată 177.058 de alocaţii de stat pentru copii, 1.330 de alocaţii de plasament, 17.464 de alocaţii pentru susţinerea familiei, 5.581 de indemnizaţii pentru creşterea copilului, 833 de stimulente pentru creşterea copilului şi 7.014 de ajutoare sociale, potrivit Legii venitului minim garantat.
Anul trecut au primit ajutoare financiare pentru încălzirea locuinţei 10.302 de locuitori ai judeţului Suceava, prin mijlocirea a AJPIS acordându-se 11 ajutoare de urgenţă şi alte 3 ajutoare pentru refugiaţi.
La începutul 2012, mai exact la finele primului trimestru anului potrivit unei informări a Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, judeţul Suceava avea 280.306 beneficiari de prestaţii sociale.
Asta înseamnă că, în mai puţin de 2 ani, numărul celor îndreptăţiţi la beneficii de asistenţă socială s-a diminuat cu peste 60.000 de persoane.
Leave a Reply