VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Poeții debutanți invitați în cursa pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își centrează misiunea pe cercetare şi promovare a operei eminesciene, a poeziei şi criticii literare româneşti, iar unul dintre instrumente de poziționare a activității Memorialului Ipotești la nivel național este reprezentat de Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. 

Premiul se acordă anual poeţilor, care au debutat în volum în anul precedent acordării premiului, în data de 15 iunie, în cadrul „Zilelor Eminescu, ediția iunie”. 

Memorialul Ipotești invită poeții care au debutat editorial în 2025 să pună la dispoziţia juriului naţional, care desemnează poetul/poeţii laureaţi, un număr de 6 exemplare din volumele lor de debut în vederea deliberării pentru ediţia 2026. 

Memorialul Ipotești adresează aceeași invitația de a trimite volume de debut și editurilor la care au debutat poeții în 2025.

Volumele trebuie expediate până la data de 15.04.2026 la următoarea adresă: 

Memorial Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, sat Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, cod 717253, având pe plic precizarea Pentru Premiul Naţional de Poezie.

Regulamentul de acordare a Premiului poate fi consultat pe pagina Memorialului Ipotești. 

Distribuie

Din aceeși categorie

Rocanotherworld 2026: program complet muzică, scene și artiști noi

Mini-bibliotecă lângă statuia lui Mihai Eminescu din Suceava

Teatrului Tineretului din Piatra Neamț primeşte 3 milioane de lei de la bugetul de stat

Salariaţii Societăţii Transport Public Local Suceava vor beneficia de o creștere a salariilor de bază

Știri sugerate