VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Actorii au ieșit în stradă!

Actorii din cadrul Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani s-au alăturat, marți, protestului declanșat de colegii lor din Capitală, față de aplicarea programului-pilot al Ministerului Culturii privind evidența zilnică a timpului de muncă, conform unei directive a Curţii de Conturi. 

Programul propune ca actorii să-şi prezinte programul săptămânal de lucru, să facă raport individual de activitate şi să semneze foaia de prezenţă.  Începând cu ora 14.30,  atât actorii, cât şi ceilalţi angajaţi în departamentele tehnic şi producție, membri ai sindicatului, au organizat un protest pașnic în care au acuzat că  această Circulară transformă munca de creaţie în birocrație inutilă.  

Programul-pilot a fost comunicat instituțiilor de cultură prin Circulara nr. 766/03.02.2026, intitulată „Instrucțiuni privind organizarea unitară și evidența timpului de muncă pentru personalul de execuție din instituțiile publice de spectacol sau concert”. 

Ulterior, Ministrul Culturii, Demeter Andras, a retras propunerea, precizând că vor fi căutate alte soluții.

Distribuie

Din aceeși categorie

Un primar în arest preventiv a fost trimis în judecată pentru corupție

AJPIS Botoșani:  Plăți de peste 35 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

EDUCAȚIA – ELEMENT ESENȚIAL ÎN PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI 

Actorii au ieșit în stradă!

Știri sugerate