VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Creşă nouă inaugurată în Siret, în prezenţa Ministrului Dezvoltării

Ministrul Dezvoltării, CSEKE ATILLA, a fost prezent ieri la Siret, alături de oficialități locale și județene, pentru a inaugura noua creșă cu o capacitate de 40 de locuri, construită din fonduri europene PNRR.

Valoarea investiției este de 2 milioane de euro.

Obiectivul de la Siret face parte din cadrul Programului Național „Sf. Ana”, destinat creșterii numărului de locuri din creșele de stat.

CSEKE ATILLA a reamintit că aceste creșe sunt construite după un proiect-tip, elaborat de minister, care vine în ajutorul Primăriilor, pentru reducerea timpului necesar construcției.

Noua creșa din Siret va face parte din structura Școlii Gimnaziale „Petru Mușat”, urmând a deveni funcțională din viitorul an școlar.

Distribuie

Din aceeși categorie

Doi pacienți din Vaslui au beneficiat de transplant renal la Spitalul Parhon

Complexul de Nataţie şi Kinetoterapie a extins programul de acces pentru publicul larg

AUDIO – Schimbările meteo produse într-o perioadă scurtă de timp influențează grav starea de sănătate

Continuă proiectul de educație muzeală „Atestarea documentară a Cetății de Scaun a Sucevei”

Știri sugerate