VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Plata taxei de salubrizare în municipiul Suceava va fi limitată la 4 persoane

În ședința de miercuri,28 ianuarie, Consiliul Local Suceava va completa hotărârea privind Regulamentul de stabilire a taxei de salubrizare.

Astfel, plata acestei taxe va fi limitată la 4 persoane, indiferent cât de numeroasă este familia respectivă.

Primarul VASILE RÎMBU a luat această decizie după numeroasele critici primite din partea localnicilor, în urma majorării taxei de salubrizare de la 180 la 300 de lei pe an.

El a recunoscut că – în forma actuală a regulamentului – nu este prevăzut clar numărul maxim de persoane pentru care se datorează taxa de salubrizare în cazul persoanelor fizice, “această situație fiind rezultatul unei omisiuni materiale intervenite la redactarea actului normativ”.

Distribuie

Din aceeși categorie

Competiția națională de descarcerare și de acordarea primului ajutor calificat și-a desemnat câștigătorii 

Bucovina Dog Show 2026, o nouă ediție, la Shopping City Suceava, în perioada 16 – 17 mai

AUDIO – Consiliul Județean şi Primăria vor administra noua Sală Polivalentă din Suceava

Rîmbu: „Esplanada centrală a Sucevei va fi reconfigurată estetică și funcțional”

Știri sugerate