VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Față în Față. Un an de mandat, multe responsabilități. Cealaltă jumătate a primăriei mun. Suceava

Într-o nouă ediție Față în Față, moderată de Marius Cocoș, invitatul emisiunii a fost Daniel Ungurian, viceprimarul municipiului Suceava. Discuția a avut loc la început de 2026, după puțin peste un an de la preluarea mandatului și a vizat activitatea intensă din zona administrației publice locale.

Daniel Ungurian coordonează un volum considerabil de responsabilități: domeniul public al municipiului (cu excepția serviciului de parcări), Direcția de Asistență Socială, transportul public local, unitățile de învățământ, dar și o parte din componenta culturală a orașului. Totodată, acesta este președintele Organizației de Management al Destinației Cetatea de Scaun, structură esențială pentru dezvoltarea turistică și promovarea municipiului.

Emisiunea a adus în prim-plan bilanțul unui an de muncă, provocările din administrație, proiectele aflate în derulare și direcțiile de dezvoltare pentru Suceava, într-un dialog deschis despre responsabilitate, ritm administrativ și nevoia de echilibru între infrastructură, servicii publice și viață culturală.

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Ora de Sport. Performanță, ambiție și… realitatea din culise.

    Deconectare, respingere și frica de abandon. Invitat: Diana Teodorescu

    Alexia Tudose, despre accident, recuperare și drumul înapoi spre viață

    Ediție specială cu Alexandru Muraru: criza politică din România

    Alte Podcasturi