Liceul teoretic “Ion Luca” din Vatra Dornei a găzduit prima reuniune de proiect din cadrul parteneriatului european Comenius – “Europa se aruncă în apă!”.
Proiectul se desfășoară în perioada 2013 – 2015, este finanțat de Comisia Europeană prin “Programul de Învățare pe Toată Durata Vieții”, iar parteneri sunt instituţii de învăţământ din Franța, Grecia, Insulele Canare şi Polonia.
Scopul major al proiectului este sensibilizarea tinerilor cu privire la problematica apei la nivel local, european şi global.
Obiectivele principale vizează descoperirea resurselor de apă din zonele partenere, conștientizarea importanței gestionării responsabile a apei, promovarea unui stil de viață sănătos și încurajarea practicării sporturilor nautice.
Deși limba de comunicare a proiectului este franceza, partenerii vor colabora pentru a realiza produse comune multilingve.
La activităţile de la Vatra Dornei, participanţii au vizitat liceul “Ion Luca”, au participat la work-shop-uri pe tematica apei, au celebrat Ziua Mondială a Zăpezii şi au efectuat vizite de studiu la o fabrică de apă minerală.
Leave a Reply