VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Clubul de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț, aproape de desființare

Președintele clubului de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț, Angelo Alistar, a anunțat iminenta desființare a echipei, la sfârșitul acestei luni, din cauza lipsei finanțării.

El a lansat un apel public către toți cei care pot sprijini clubul să își arate susținerea față de echipă, dar este pesimist în privința acestui aspect.

„La momentul actual, data de 26 ianuarie 2026 probabil va însemna finalul acestui club de fotbal.

Suntem deschiși la orice fel de discuție, de colaborare pentru ca activitatea Ceahlăului să continue și să nu ajungem la desființare”, a declarat Alistar.

El a transmis un mesaj și către jucători, să respecte programul impus, în ciuda situației financiare.

În privința vânzării lui Carl Davordzie la Sepsi Sfântu Gheorghe, Alistar a precizat că a fost o soluție pentru a mai stinge o parte din datoriile acumulate.

Ceahlăul Piatra Neamț se află în insolvență și a rămas fără finanțatorul principal, după retragerea lui Anton Măzărianu în septembrie 2025, nemulțumit că autoritățile locale nu sprijină financiar clubul.

Ceahlăul ocupă locul 15 din 22 de echipe în clasamentul Ligii a II-a.

Distribuie

Din aceeși categorie

Nichita Danilov este Laureatul Premiul​ Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia, pe anul 2025

AUDIO: BCU a inaugurat sala de lectură Labirint

AUDIO: Ziua Culturii Naționale la bustul poetului Mihai Eminescu

Nume mari pe scena Ateneului ieșean în această lună

Știri sugerate