În această seară, la Botoșani, au fost decernate Premiile Culturii Naționale, în cadrul unei Gale care a încheiat prima zi din seria Zilelor Eminescu.
Premiul Național pentru literatură și promovarea dialogului intercultural a fost acordat poetului și dramaturgului român Matei Vișniec.
În prezent activează în Franța și este cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză.
Este membru de onoare al Academiei Române din 2025.
Premiul a fost decernat de Institutul Cultural Român, reafimând angajamentul de promovare a literaturii române, de stimulare a dialogului intercultural și de a consolida relațiile culturale internaționale.
Premiul Național pentru excelență în cultură a fost acordat lui Ion Pop, membru corespondent al Academiei Române, critic și istoric literar, scriitor și traducător.
Premiul a fost acordat de președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime.
Premiul Național pentru promovarea culturii române și a excelenței muzicale i-a revenit, în acest an lui Marin Cazacu, muzician, violoncelist, pedagog.
A cântat pe scene importante din întreaga lume și a format numeroși tineri muzicieni, fiind recunoscut pentru generozitatea și dedicarea sa în formarea noilor generații de artiști.
Marin Cazacu, directorul Filarmonicii George Enescu, a fost distins cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, una dintre cele mai prestigioase recunoașteri culturale acordate de statul francez.
Ceremonia s-a desfășurat în sala Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani și a fost organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.
Gala Premiilor Culturii Naționale, aflată la ediția a doua, omagiază patrimoniul de creație românesc, oferă vizibilitate demersurilor culturale de anvergură și sprijină rolul mediatorilor culturali în societate.







































