VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Peste 1.200 de cazuri de infecții respiratorii în judeţ

În perioada 29 decembrie – 4 ianuarie, în județul Neamț s-au înregistrat 1.776 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, gripă și pneumonii, iar o parte dintre cei care s-au îmbolnăvit au avut nevoie de internare medicală pentru tratarea afecțiunilor.

Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Neamț, în județ au fost 1.219 cazuri de infecții respiratorii, iar 10 persoane au avut nevoie de ajutor medical intra-spitalicesc.

În aceeași perioadă, medicii au diagnosticat 287 de cazuri de pneumonie, 87 de persoane fiind internate.

Alte 270 de persoane au ajuns la medic și au primit diagnosticul de gripă, cei mai afectați fiind minorii.

Totodată, 40 de nemțeni au fost internați cu diagnostic de gripă, pacienții fiind din toate categoriile de vârstă.

Medicii recomandă, în continuare, imunizarea prin vaccinare antigripală – vaccinul se procură din farmacii pe bază de prescripție medicală obținută de la medicul de familie.

Ulterior, cei care au achiziționat serul în regim compensat sau gratuit, se întorc pentru administrare în cabinetele medicilor de familie.

Distribuie

Din aceeși categorie

Youth Speak Forum aduce tinerii față în față cu lideri din business și experți internaționali

Amenzi de peste 600 de lei pentru pietonii care nu respectă regulile de traversare în Iași

TEDxCopou revine pe 17 mai: „Lemon & Sweets” – O zi dedicată contrastelor care ne definesc viața

România după căderea Guvernului Bolojan: între reforma blocată și tentația haosului

Știri sugerate