În baza analizelor realizate la nivelul IPJ Suceava, sub coordonarea conducerii inspectoratului, s-a dispus intensificarea acţiunilor de control în trafic şi exploatarea informaţiilor deţinute cu privire la transportul de ţigarete de contrabandă.
Ieri, la ora 17.20, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit în trafic, pe strada 22 Decembrie, din localitate, autoturismul condus de Ioan Z., de 60 de ani, din municipiul Bucureşti.
Cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, în interior au fost găsite 66.340 de ţigarete, cu timbru extracomunitar, fără documente de provenienţă.
Întreaga cantitate de ţigarete, de provenienţă Ucraina, cu o valoare de piaţă de 34.589 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat, la sediul I.P.J. Suceava.
Faţă de Ioan Z. s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă, cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.
Leave a Reply