full screen background image

“Mitologia scandinavă”, prezentată la Librăria Cărtureşti

mitologia     La Librăria Cărtureşti, va avea loc, miercuri, 15 ianuarie, începând cu ora 18.00, evenimentul “Mitologia scandinavă”, care face parte din proiectul “Săptămâna Culturală”, organizat de studenţii de la specializarea Economie Generală și Comunicare Economică, anul II, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie publică a Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava.

“În această seară vom încerca, cu ajutorul invitatului nostru, domnul conferențiar univ.dr. Florin Pintescu, de la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, să desluşim o parte din fascinantele mistere ale mitologiei germanice. Credinţele şi ideile religioase, precum şi istoria vikingilor din spaţiul scandinav, au constituit mereu o sursă de inspiraţie pentru literatură, dramaturgie şi mai ales pentru producţia cinematografică. Din acest motiv, credem că ar fi interesant să aflăm şi realităţile ce se ascund  în spatele unor celebre cărţi, filme şi seriale contemporane”, au declarat organizatorii.

Intrarea la eveniment este liberă, fiind disponibile 70 de locuri, din care 30 pe scaune şi 40 în picioare.

comments

comments




Leave a Reply

avatar