VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Distribuția gazelor naturale va fi sistată, pe 4 decembrie, pe zece străzi din municipiul Suceava

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz joi, 4 decembrie, în intervalul orar 08:00-15:00, la consumatori de pe străzile: Prefect Gavril Tudoraș, Slătioarei, Bistriței, Viitorului, Victoriei, Măgurei, Petricica, Stațiunii, Fântâna Albă și Ostra.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

„Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru consumatori.”, au transmis reprezentanţii Delgaz Grid.

Distribuie

Din aceeși categorie

Activitatea polițiștilor rutieri în perioada minivacanței de 1 decembrie

Planul de modernizare al Corpului R al UAIC continuă

Galeriile de Artă din Piatra Neamț găzduiesc Salonul de iarnă

Echipa clubului de robotică „Eu Codez” Piatra Neamț, medalie de argint la Olimpiada Mondială de robotică

Știri sugerate