VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Târgul Meșterilor Populari din Bucovina, la Shopping City Suceava

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, a organizat o nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari din Bucovina, găzduită în incinta Shopping City Suceava, în perioadele 29 noiembrie – 7 decembrie și 18 – 23 decembrie 2025.

Târgul reunește meșteșugari din întreg județul, care aduc în fața publicului obiecte tradiționale lucrate manual: prelucrare în lemn, port popular, podoabe, împletituri, măști, produse textile, obiecte din piele, ouă încondeiate adaptate tematicii Crăciunului, precum și produse din gastronomia tradițională.

Fiecare exponat reprezintă o parte din identitatea Bucovinei, fiind realizat cu migală, talent și respect față de tradiție.

Pentru a oferi sucevenilor și turiștilor cât mai multe ocazii de a întâlni meșterii populari, aceștia vor fi prezenți și în centrul municipiului Suceava, în cadrul Târgului de Crăciun organizat de Primăria Municipiului Suceava, unde vor expune creații autentice specifice sărbătorilor de iarnă.

Prin aceste evenimente, Consiliul Județean Suceava sprijină meșteșugarii locali și promovează patrimoniul cultural al Bucovinei, încurajând publicul să descopere și să achiziționeze obiecte tradiționale de o valoare artistică și simbolică deosebită.

Vizitatorii vor putea participa la demonstrații de meșteșug și activități dedicate familiei, într-un cadru festiv, încărcat de lumină, colinde și atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă.

Astfel, meșterii populari vin în sprijinul lui Moș Nicolae și al lui Moș Crăciun, oferind cele mai inspirate și creative daruri tradiționale, realizate cu măiestrie și suflet.

Datinile și obiceiurile ciclului sărbătorilor de iarnă încep, tradițional, la 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, când se formau cetele de colindători și se stabilea repertoriul, și se încheie la 7 ianuarie, de Bobotează.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO: Cum arată piața imobiliară din Iași la început de an

Calendarul simulărilor pentru examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională

A patra ediție a Digital Innovation Zone, despre AI și perspective umane

Impozite mai mari la case și apartamente: de ce plătim mai mult și ce înseamnă asta pentru fiecare proprietar

Știri sugerate