VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Modernizarea Școlii Gimnaziale „Daniela Cuciuc” din Piatra Neamț se apropie de final

Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale „Daniela Cuciuc” din Piatra Neamț se apropie de final, după luni de întârzieri cauzate de blocajele financiare la nivel național.

Primarul Adrian Niță a reamintit că lucrările au început efectiv în primăvara acestui an, adăugând că unitatea de învățământ ar fi putut fi dată în folosință până acum dacă de la nivel central ar fi fost efectuate plățile către constructor.

El a menționat că situația financiară s-a deblocat abia de săptămâna aceasta.

„Lucrările vor fi finalizate și, după ce obținem rapid toate avizele, elevii se vor putea întoarce la ei în școală”, a spus Niță.

Până atunci, ei continuă să facă naveta la alte unități de învățământ.

Distribuie

Din aceeși categorie

Vara astronomică începe la Iași. Observații ale Lunii pe Pietonalul Ștefan cel Mare înainte de solstițiu

Săptămână plină de evenimente culturale la Iași: teatru, muzică și expoziții

STRABAG va construi un parc fotovoltaic cu sistem de stocare la Aeroportul Iași. Investiția depășește 19,5 milioane de lei

ISU Iași avertizează: Pericol de înec în sezonul cald. Statistici îngrijorătoare în județ

Știri sugerate