VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Poate îl scapă refrenu’…

Senatorul POT, PAUL PINTEA, celebru pentru că și-a falsificat CV –ul a mai lovit o dată!
Alesul poporului a fost prins prins la volan fără permis, lucru normal dacă ne gândim că respectivul document se afla în păstrarea polițiștilor, deoarece a mai încălcat o dată legea.
Foarte frumos pentru un suveranist, n-avem ce spune!
Așa luptă el cu Statul Paralel?
Dar oare șefa lui de partid ce spune de chestia asta?

Ne așteptăm valorile acasă!
Manelistul DANI MOCANU și fratele lui au fost arestați la Napoli, după ce au fost condamnați la bulău în România pentru niște bagatele precum tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Acum ar fi momentul să bage un refren!
Dacă nu a reușit cu soldatul CIUCĂ, poate are noroc cu NICUȘOR…

Într-o comună din județul Neamț am consemnat un accident rutier mai puțin obișnuit!
Un călăreț, aflat în stare avansată de ebrietate, a căzut de pe cal direct în capul unui trotinetist pe care l-a depășit la galop.
Iar acesta din urmă a lovit un pieton care mergea liniștit pe marginea drumului.
Altfel spus, din toată agitația asta, singurul care nu a avut de suferit a fost calul…

Ascultă FAKE NEWS de vineri, 14 noiembrie:

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Peste 30 de premii, piese proprii și povești muzicale construite alături de Academia de Talente

    Dirigenția: funcția care nu încape într-o indemnizație

    Sănătate maximă!

    Când se aud tot mai puține râsete

    Emisiuni sugerate

    FAKE NEWS - pamflet