Maternitatea din Rădăuţi a fost închisă, după ce s-a descoperit existenţa unui microb foarte periculos.
La unitatea spitalicească a fost descoperit un stafilococ auriu intraspitalicesc, cu rezistenţă sporită la antibioticele uzuale.
Până în prezent, s-au depistat 6 cazuri.
Primul bebeluş bolnav a fost internat la Spitalul Judeţean pe 19 noiembrie, iar ultimele cazuri au fost depistate în ultima săptămână.
Directorul Adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, a declarat, astăzi, că ancheta în acest caz este la început şi că vor fi efectuate examene de laborator, pentru a se depista provenienţa bacteriei.
Cauza cea mai probabilă de îmbolnăvire, potrivit Cătălinei Zorescu, este nerespectarea regulilor elementare de igienă de către personalul medical de la Maternitatea din Rădăuţi.
5 dintre cei 6 copii au avut o evoluţie favorabilă după tratamente şi doar un bebeluş se află într-o stare mai deosebită, suferind o infecţie a femurului.
Directorul DSP a mai spus că focarul nu a putut fi descoperit mai devreme, deoarece copii au fost internaţi la Spitalul Judeţean în diferite intervale de timp.
Maternitatea din Rădăuţi va fi închisă pentru cel puţin 10 zile, pentru o dezinfecţie şi curăţenie temeinică.
În funcţie de rezultatele anchetei, cei responsabili vor primi sanţiuni contravenţionale şi vor fi sesizate organele abilitate.
Leave a Reply