VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Călătorii în lumea cărții la Zilele Bibliotecii Centrale Universitare

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași și-a deschis ieri, 3 noiembrie, porțile pentru o nouă ediție a „Zilelor Bibliotecii”.

Manifestarea, devenită tradiție în peisajul cultural și academic ieșean, are tema „Călătorii în lumea cărții”. Evenimentul propune o incursiune în universul cunoașterii și al culturii scrise, prin conferințe, ateliere profesionale, expoziții tematice, proiecții de film și lansări de carte timp de cinci zile.

Acest eveniment aduce împreună cadre universitare, cercetători, bibliotecari și cititori și are ca scop evidențierea rolului pe care biblioteca îl are în societatea actuală.

Astfel, la ora 11:00, în Aula Bibliotecii, a avut loc conferința inaugurală „Provocări contemporane în era digitală și a inteligenței artificiale”, susținută de George Rășchitor, expert în marketing digital și co-fondator al agenției SINAPS. În cadrul ceremoniei au fost acordate diplome de merit angajaților BCU și au fost premiate cele mai active persoane care au frecventat biblioteca în cursul anului.

Mâine, 5 noiembrie, are loc vernisajului expoziției „Homo viator. Călători europeni pe meridianele lumii (secolele XVII–XIX)”. Vor fi expuse documente și volume rare din patrimoniul BCU Iași. La eveniment vor participa prof. univ. dr. Petronel Zahariuc și prof. univ. dr. Ionel Muntele de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ieșenii pot vedea expoziția până pe 21 noiembrie.

Joi, 6 noiembrie, Va fi organizat un atelier practic de creare a materialelor digitale în platforma Canva, menit să sprijine promovarea instituțiilor culturale în mediul online. La acest atelier vor participa biblotecari din județul Iași. Tot joi, va fi proiectat filmul clasic „Three Days of the Condor” (1975), în regia lui Sydney Pollack, în cadrul evenimentului „Magia filmului”, un omagiu adus actorului Robert Redford.

Ediția din acest an se va încheia vineri, 7 noiembrie, cu o dublă lansare de carte. La Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, în colecția „Cicero”, sunt lansate volumele „Putere, gândire, discurs. Simple atracții interpretative”, a prof. univ. dr. Constantin Sălăvăstru; și „Stil și expresivitate”, volum semnat de prof. univ. dr. Ioan Milică.

Toate evenimentele sunt organizate cu intrare liberă în limita locurilor disponibile.

Sursa Foto: Primăria Municipiului Iași

Citește și: Be inspired. Make it Happen, 400 de antrepenori la Iași

Citește și: Heading For The Future, locul unde tinerii își găsesc direcția profesională

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Schimbări în circulația rutieră pe șoseaua Moara de Foc

Iașul, în 10 orașe europene ce dezvoltă transportul public

Călătorii în lumea cărții la Zilele Bibliotecii Centrale Universitare

Be inspired. Make it Happen, 400 de antrepenori la Iași

Știri sugerate