Marți, 04.11.2025 a avut loc Conferința de deschidere a Proiectului ROMD00074 – FLOOD RESCUE „Pregătire comună pentru salvarea de vieți în caz de inundații”, proiect în care Inspectoratul General pentru Situații de Urgență deține calitatea de Partener Lider.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului pentru Vecinătate, Dezvoltare și Cooperare Internațională (NDICI), prin Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027, Prioritatea 1 – Comunități verzi, Obiectivul specific 1.1 – Promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii riscurilor de dezastre și a rezilienței, ținând seama de abordările bazate pe ecosistem.
Evenimentul a avut loc în municipiul Botoșani și a fost găzduit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, în calitate de partener al proiectului.
La activitate au participat domnul Alexandru IACOB, managerul de proiect din cadrul Direcției Proiecte cu Finanțare Externă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, reprezentanți ai partenerilor de proiect, ai autorităților și instituțiilor publice județene și locale, precum și mass-media.
În cadrul evenimentului au fost prezentate detalii referitoare la obiectivele, activitățile, bugetul alocat, etapele implementării, precum și rezultatele așteptate.
Valoarea totală a proiectului este de 1.664.682,42 Euro, din care finanțare nerambursabilă 1.498.214,15 Euro.
Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni, de la 15.07.2025 până la data de 14.07.2027.
Obiectivul general al proiectului este de a spori protecția populației împotriva inundațiilor în zona eligibilă, prin consolidarea capacității de intervenție în cazul producerii inundațiilor în zona transfrontalieră.
Obiectivul specific al proiectului vizează creșterea nivelului de protecție a populației la inundații,din zona eligibilă, prin îmbunătățirea și consolidarea capacității de pregătire și intervenție a pompierilor profesioniști de pe ambele părți ale frontierei, prin dotarea acestora cu echipamente de intervenție și organizarea activităților comune de instruire.
Proiectul se adresează zonei aflate la frontiera dintre România și Republica Moldova, având următoarele rezultate:
- 1 procedură comună actualizată pentru intervențiile în caz de inundații;
- 4 sesiuni comune de antrenament organizate;
- creșterea capacității de pregătire prin achiziționarea de echipamente specifice;
- creșterea capacității operaționale în aria eligibilă prin achiziția de autospeciale de intervenție.
Acest proiect este implementat la nivelul celor patru parteneri, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România, care are și calitatea de Partener Lider, Inspectoratul pentru Situații de urgenta “Nicolae Iorga” al județului Botoșani, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și Direcția regională căutare-salvare nr.2 a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova.
„Împreună am reușit să continuăm demersurile inițiate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România, Inspectoratul General de Aviație și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova, prin proiectele finanțate în cadrul perioadelor de programare 2007-2013, respectiv 2014 -2020.
Acest proiect, ce urmează să fie implementat în următorii doi ani, reprezintă o nouă etapă în consolidarea cooperării dintre autoritățile din România și cele din Republica Moldova.
Doresc să transmit mulțumiri tuturor celor implicați în realizarea acestui demers — partenerilor din Republica Moldova, colegilor de la ISU Botoșani și IGAV— pentru implicarea constantă și efortul susținut care au făcut posibilă accesarea acestor fonduri.
Sunt convins că, prin colaborarea noastră și prin efortul comun, vom reuși să atingem cu succes obiectivele propuse, contribuind la construirea unui viitor mai sigur, mai solid și mai rezilient pentru comunitățile noastre, iar întărirea relațiilor de colaborare dintre cele două țări va avea drept rezultat creșterea nivelului de siguranță și protecție pentru cetățenii din regiunea transfrontalieră” a declarat, în deschiderea acestui eveniment, managerul de proiect din cadrul Direcției Proiecte cu Finanțare Externă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din România, maior Alexandru IACOB.
De asemenea, șeful Serviciului Cooperarea Aeronautică Internațională și Managementul Proiectelor, comandor Florin Ciornei, a subliniat câteva aspecte importante:
„Într-un context în care schimbările climatice generează tot mai frecvent situații de urgență acest proiect aduce o abordare integrată și echilibrată. Nu este doar o investiție în echipamente moderne, ci și în oameni, în cooperare și în încrederea reciprocă dintre instituții. Acestea sunt elementele care stau la baza unei reacții rapide, eficiente și coordonate în fața crizelor. Inspectoratul General de Aviație rămâne un partener activ și de încredere, angajat în susținerea obiectivelor proiectului și în asigurarea unei implementări eficiente, în beneficiul comun al cetățenilor din ambele țări.”
„Pentru noi, acest proiect reprezintă o oportunitate reală de a consolida capacitățile noastre de intervenție și de a întări legătura cu partenerii din România. În fața provocărilor generate de schimbările climatice și de riscurile tot mai complexe, cooperarea transfrontalieră devine esențială”a menționat șeful Direcției Regionale Căutare – Salvare nr.2 a IGSU din Republica Moldova, locotenent-colonel al serviciului intern Gheorghe BIVOL.
Totodată, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de urgență al județului Botoșani, colonel Dan-Decebal Muraru, a evidențiat faptul că:
„Acest proiect reprezintă un răspuns firesc la provocările comune ale regiunii și este o dovadă concretă de solidaritate, responsabilitate și viziune pe termen lung.
Cred cu tărie că doar prin cooperare, schimb de experiență și încredere reciprocă putem asigura un răspuns eficient și coordonat în fața dezastrelor. Iar acest proiect este o dovadă clară că împreună putem construi comunități mai sigure și mai bine pregătite pentru viitor.”
Rezultatele proiectelor anterioare derulate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au probat eficiența investițiilor în pregătirea salvatorilor din România și din țările partenere în domeniul situațiilor de urgență și succesul cooperări transfrontaliere. În acest context, am continuat să dezvoltăm inițiative menite să susțină performanța misiunilor desfășurate și am identificat permanent surse de finanțare care să permită implementarea de proiecte eficiente.
Prin aceste demersuri, urmărim formarea și perfecționarea pompierilor la cele mai înalte standarde europene, astfel încât răspunsul pentru salvarea de vieți și protejarea bunurilor comunităților noastre să fie tot mai rapid, coordonat și sigur.
Mulțumim tuturor celor prezenți la acest eveniment, care au contribuit la lansarea proiectului FLOOD RESCUE – „Pregătire comună pentru salvarea de vieți în caz de inundați ” și vă asigurăm de deplina noastră implicare în realizarea acțiunilor și misiunilor viitoare.






















