VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Activități pentru promovarea integrității desfășurate în colaborare cu Serviciul de Probațiune Botoșani

În scopul promovării imaginii Direcției Generale Anticorupție și consolidării vizibilității instituționale a Serviciului Județean Anticorupție Botoșani la nivel local, a fost desfășurată o activitate preventivă, de educație pentru promovarea integrității, cu beneficiarii Programului de reintegrare socială Drink and Drive derulat de către consilierii de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune Botoșani.

În cadrul activității au fost prezentate aspecte referitoare la competența DGA, infracțiunile de corupție, cu accent pe particularitățile infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență, modalități de sesizare a faptelor de corupție, cu accent pe consecințele implicării în fapte de corupție. Implicarea în fapte de corupție a persoanelor aflate sub supraveghere, cum ar fi cele aflate în executarea unei pedepse cu suspendare sau control judiciar, are consecințe juridice grave, care ar putea include: revocarea măsurii de supraveghere și aplicarea unei noi pedepse. 

 A fost prezentată Campanie națională ,,E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA!”, în scopul încurajării să adopte atitudinile necesare unui comportament integru, să nu tolereze faptele de corupție și să contribuie la reducerea cazurilor de mituire prin sesizare la Call Center Anticorupție 0800806806.

 Reamintim faptul că la nivelul județului Botoșani, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57, jud. Botoșani, telefon: 0231507128, fax: 0231507120, e-mail: botosani.dga@mai.gov.ro, date de contact la care cetățenii pot sesiza faptele de corupție.

Distribuie

Din aceeși categorie

12 oferte pentru proiectarea și execuția tronsonului 3 al Autostrăzii A8, segmentul Târgu Neamț – Iași – Ungheni

Iașul va primi ambulanțe noi până la finalul acestui an

Un alt tramvai Bonzankaya din cele 18 ajunge la Iași

USV a fost gazda conferinței naționale „Poliția locală: trecut, prezent și perspective” – un dialog constructiv despre evoluția și rolul Poliției locale în comunitate

Știri sugerate