Festivalul Trufelor, în parteneriat cu Asociația IWA (International Women’s Association), Casa de Vinuri Cotnari și The Grill, organizează o seară specială dedicată binelui și rafinamentului: „Trufa și Lumina – Binele are ecou”, o cină caritabilă în sprijinul Asociației Caiac SMile.
Trufa și Lumina – Binele are ecou
O cină caritabilă despre gust, recunoștință și generozitate.
București, 1 noiembrie 2025 – Festivalul Trufelor, în parteneriat cu Asociația IWA (International Women’s Association), Casa de Vinuri Cotnari și The Grill, organizează o seară specială dedicată binelui și rafinamentului: „Trufa și Lumina – Binele are ecou”, o cină caritabilă în sprijinul Asociației Caiac SMile.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 1 noiembrie 2025, de la ora 17:00, la The Grill, București, reunind oameni de afaceri, diplomați, parteneri culturali și prieteni ai comunității într-o atmosferă de eleganță caldă și solidaritate.
Despre eveniment
„Trufa și Lumina – Binele are ecou” este mai mult decât o cină – este o poveste despre daruri, echilibru și empatie. În centrul serii se află licitația caritabilă a două trufe excepționale, fiecare de peste 300 de grame, descoperite în pământurile României și oferite ca simbol al generozității naturii.
„Pământul ni le-a oferit în dar, iar noi credem că dar din dar se face rai. Trufa este, în esență, o metaforă a binelui: rară, prețioasă și menită să fie împărtășită.” – au declarat organizatorii Festivalului Trufelor.
O experiență a gustului și a binelui
Seara va fi marcată de o cină în cadrul căreia vom degusta diverse preparate cu trufe proaspete, create de echipa The Grill, și de o licitație caritabilă ce va include trufele rare și vinuri de colecție oferite de Casa de Vinuri Cotnari. Fondurile strânse vor fi direcționate integral către Asociația Caiac SMile, o organizație care transformă dizabilitățile în abilități prin sport, educație și incluziune.
„Caiac SMile” este o inițiativă unică în România, recunoscută pentru activitățile sale dedicate persoanelor cu dizabilități – de la tabere de schi adaptat, la competiții de caiac și programe de dezvoltare emoțională.
Un mesaj cu ecou
Prin această cină, organizatorii își propun să aducă împreună oameni care cred că binele se cultivă, se oferă și se gustă. Atmosfera va fi una intimă, elegantă și autentică, cu un ton cald, firesc, sub semnul generozității.
„Trufa și Lumina este un omagiu adus pământului, oamenilor și binelui. Pentru că atunci când dăruim, lumina se multiplică.” – spun reprezentanții Asociației IWA.
Detalii eveniment
Data: Sâmbătă, 1 noiembrie 2025
Ora: 17:00
Locație: The Grill, București
Organizatori: Festivalul Trufelor & Asociația IWA
Parteneri: Casa de Vinuri Cotnari, The Grill
Beneficiar: Asociația Caiac SMile
Despre Bucovina Adventure
Un Eveniment gastronomic complex cu și despre trufe.
„Din dorința noastră de a reînvia tradiția culinară a trufei negre în bucătăria românească și de a promova Bucovina, am creat un eveniment gastronomic și cultural – Festivalul Trufelor”, a transmis Ioan Mihail Robu – CEO.

 
								 
															 
								 
								 
								 
								 
															 
															 
															 
															 
								