VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Primăria Suceava are o datorie de 100 de milioane de lei

Primarul municipiului Suceava, VASILE RÎMBU, a declarat că datoriile pe care le are, în prezent, administrația locală se ridică la valoarea de 100 de milioane de lei, adică echivalentul a 20 de milioane de euro.

El a menționat, în ședința de ieri a Consiliului Local, că actuala conducere face tot posibilul să acopere din încasări aceste lipsuri financiare.

Adresându-se fostului viceprimar, LUCIAN HARȘOVSCHI, primarul VASILE RÎMBU a mai adăugat că activitatea fostei conduceri a Primăriei “nu a fost cea mai bună dătătoare de rezultate”.

 

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/11/07/targul-de-nunti-bucovina-la-iulius-mall-suceava-2/

Distribuie

Din aceeși categorie

„Parada Personajelor de Poveste” revine la Botoșani de Ziua Copilului!

Campania „Detector pentru viață” a fost reluată în județul Botoșani: alte 498 de astfel de dispozitive vor fi instalate, gratuit, în locuințe

„Lumea minunată a copilăriei”, la Târgu Frumos – eveniment dedicat copiilor și părinților, pe 31 mai

Primarii trebuie să prezinte stadiul proiectelor finanțate prin PNRR și identificarea măsurilor pentru accelerarea implementării acestora

Știri sugerate