VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Furnizarea apei va fi parţial sistată în municipiul Suceava

ACET Suceava anunță că, mâine, 22 septembrie, în incinta Stației de pompare Sf. Ilie, se vor executa lucrări de montare a unui grup de pompare și a unui debitmetru, pe conducta de transport la Castelul de Apă.

În aceste condiții, de la ora 8, va fi sistată furnizarea apei în municipiul Suceava pe bulevardul Sofia Vicoveanca și pe străzile Ion Irimescu, Traian Țăranu, Victoriei, Măgurei, Stațiunii și Gavril Tudoraș, precum și în comuna Moara – cartierul Primăverii, comuna Șcheia pe străzile Morii, Făgărașului, Parângului, Vilelor, Tarnița și Ostra, în cartierul Sf. Ilie nou și în satul Sf.Ilie vechi.

Nu vor avea apă nici punctele termice Obcini 2, 3 și 4.

Se estimează că lucrările vor fi finalizate tot mâine până la ora 18, după care se va începe încărcarea instalației de distribuție.

La reluarea furnizării, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari de turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute și apa să fie utilizată doar în scopuri menajere, până la limpezirea ei.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO: Prima zi de FILIT, întâlniri cu liceeni și revederi la Iași

Modificări importante pentru pasageri la Aeroportul Iași

Două mari universități din Iași sărbătoresc 165 de ani de la fondare

Lansare de carte, la Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale din cadrul USV

Știri sugerate