VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Corpul A al Colegiului „Mihai Eminescu” Iași va fi extins

Primarul Mihai Chirica a semnat contractul pentru lucrările de extindere a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași. 

Investiția va consta în extinderea corpului A cu 1.440 de metri pătrați prin construirea a opt noi săli de clasă, spații tehnice și de depozitare. Noul tronson va beneficia de cele mai bune soluții constructive pentru eficiență energetică, ceea ce va duce la reducerea cu 20% a costurilor de exploatare pentru energie și apă și reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 32%.

Licitația organizată de Primărie a avut o prevedere financiară de aproximativ 12 milioane de lei și a atras două oferte. În urma finalizării evaluării acestora, lucrările vor fi executate, în cel mult 10 luni, de Iasicon SA.

Investiția este susținută cu fonduri europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta 15: Educație, Investiția 10: Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi. Valoarea totală a finanțării europene este de 15.993.000,69 lei.

Sursa Foto: Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași

Citește și: Credincioși din toată țara au fost prezenți la „Calea Sființilor”. Pelerinajul de la Iași continuă

Citește și: Investiții semnificative în educație în comuna Miroslava

Vizitează și: Facebook VIVA FM Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Corpul A al Colegiului „Mihai Eminescu” Iași va fi extins

Marșul „Împreună pentru siguranța femeilor din Piatra Neamț”, pe 19 octombrie

Credincioși din toată țara au fost prezenți la „Calea Sființilor”. Pelerinajul de la Iași continuă

Rezultatele Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi

Știri sugerate