VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Primarul Sucevei a cerut asociațiilor de proprietari să-și actualizeze cărțile de imobil

Primarul municipiului Suceava, VASILE RÎMBU, a cerut asociațiilor de proprietari să-și actualizeze cărțile de imobil “cu date reale, corecte și complete”.

El a transmis că aceasta este obligația fiecărei asociații de proprietari, în caz contrar avertizând că “decizia o va lua administrația locală și s-ar putea să nu le placă”.

De asemenea, RÎMBU a solicitat asociațiilor de proprietari să se implice mai mult în realizarea unui parteneriat cu cetățenii și Primăria.

Apelul lui survine divergențelor pe care le are cu mai multe asociații de proprietari, care au contestat în instanță noul Regulament de salubrizare, aprobat în Consiliul Local.

Potrivit acestui regulament, Primăria a transferat asociațiilor de proprietari obligația de a asigura curățenia și de a cosi vegetația dintre blocuri, de pe domeniul public, deși aceste spații nu sunt în proprietatea asociațiilor.

Amenzile pentru nerespectarea prevederilor sunt între 800 – 1.500 de lei pentru persoanele fizice și între 1.500 – 2.500 de lei pentru cele juridice.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Jumătate din bugetul judeţului va fi direcționat spre refacerea și modernizarea drumurilor și podurilor

15 participanți au vizitat instituțiile europene printr-o mobilitate educațională la Bruxelles la finalul proiectului Youth4Community II al Asociației Rădăuțiul Civic

AUDIO – Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în municipiul Suceava

CAR Învățământ Fălticeni a împlinit 100 de ani de activitate neîntreruptă

Știri sugerate